article-post-image

Daniela Danu: „Odată cu afacerea mea, cresc și eu. Orice ghiont incomod este pentru mine un motiv de a medita”

Management

27-06-2019 1701

Daniela Danu a pășit cu multă prudență în domeniul afacerilor, cunoscând în detalii legislația și procedura, având și strategie, și potențială bază de clienți. Compania sa, „Juris Prudentes” a obținut în pași rapizi recunoaștere și solicitări, dar, la un moment dat, a simțit că și atunci când ești pregătit, apar întrebări și situații neprevăzute, volumul de muncă și implicare ajungând peste puterile proprii, iar prezența unui consultant calificat și orientat spre succes este puntea de salvare. A intervenit cu soluții. Rezultatul ni-l împărtășește în acest interviu.

De cât timp dezvolți propria afacere?

Curând marchez un an de când am lansat propria afacere, „Juris Prudentes” – servicii juridice pentru companii. Și tot aproape un an este de când privesc Universul altfel.

Până a deveni antreprenor, ți-ai desfășurat activitatea ca și angajat în acest domeniu? Care este diferența simțită pe propria piele?

Nu cred că aș fi reușit să aduc antreprenoriatul în viața mea dacă nu gustam, la început, din pâinea de angajat. Îndată cum am revenit acasă din România, am fost angajată la un Birou de avocatură de la Chișinău. Am înțeles de pe atunci că îmi place întregul proces de lucru cu un client, de la primul contact până la starea de mulțumire și un rezultat care să mă satisfacă în primul rând pe mine. 

Ca angajat, eram responsabilă de îndeplinirea cu atenție a sarcinilor în schimbul unui salariu lunar. Ca antreprenor, am început să văd lucruile cu totul altfel, să cunosc laturi care erau în umbră până acum: contabilitatea unei afaceri, vânzările, promovarea, marketingul, poziționarea pe piață ș.a. Nu este greu, dar este neașteptat și cu multă acțiune.

De ce ai decis că e timpul să fii pe cont propriu? Cum ai adunat echipa, pe ce valori ai pus accent?

Asta îmi doream de mult timp. Nu știam dacă va fi exact în domeniul juridic. Sigură eram doar că va fi. Nu știam nici când anume. Dar s-a întâmplat totul mai devreme decât m-am așteptat și perfect la timpul potrivit. Echipa „Juris Prudentes” este una pe outsource și este compusă din persoane care au crezut de la început în această afacere. Oameni cu studii, diplome și experiențe sunt mulți, iar ceea ce atrag eu în companie sunt oamenii echilibrați emoțional, oamenii fericiți și muncitori, aceștia sunt mai rari.

Care au fost cele mai complicate provocări cărora a trebuit să le faci față?

Provocarea a fost una și mare. Cum să gestionez și vânzările, și marketingul, și clienții, și partea administrativă, pe toate la un nivel? Am încercat. Dar am înțeles că nu pot fi peste tot și nu le pot face pe toate. 

În ce context ai înțeles că ai nevoie de implicarea unor consultanți în „împachetarea afacerii”

A fost punctul fierbinte – momentul când am înțeles că am nevoie de cineva să mă ghideze. Cum spuneam, am început singură să creez tot de ce are nevoie o afacere pentru a se lansa cu succes. Am înțeles, la un moment dat, că nu mai aveam timp să răspund solicitărilor clienților și aici s-a declanșat alarma. Am transferat echipei BRIDGE responsabilitate de a modela afacerea mea și, de atunci, reușesc să ofer calitate și să monitorizez în parte clienții „Juris Prudentes”.

Ce așteptări ai avut de la această colaborare? 

Nu știam la ce să mă aștept. Foarte dinamic s-au schimbat circumstanțele, într-un timp scurt. Iar eu intrasem într-un proces de învățare și adaptare cu pași rapizi. Și continui să fiu.

Care instrument însușit pe parcurs consideri că a fost cel mai util pentru afacerea ta? 

Nu am putut și nu mi-a plăcut niciodată să vând. Prin consilierea oferită de BRIDGE am înțeles că nimeni în afară de mine nu va face vânzări. Și ce crezi, exact ceea ce nu mi-a plăcut să fac niciodată, îmi place și fac cu dedicație acum pentru compania Juris Prudentes. Recunosc că m-au ajutat mult scenariile de vânzări. Când simțeam că unele încercări de a vinde serviciile companiei ajungeau în blocaj, a doua zi aveam stabilită întâlnirea cu Alexandru și adaptam scenariile în așa fel ca să fiu și eu mulțumită de proces, și clientul „călduț” (zâmbește).

Nu este o afacere ce presupune producție materială… să vinzi ceea ce nu se pipăie. Cât a durat până ai învățat respectivele scenarii de vânzare, formularea argumentelor? Cât de flexibilă ești astăzi în acest sens?

A durat exact până m-am conectat la oameni și la afacerea mea. Am adunat încredere în mine și în ceea ce fac. Mă convingeam în fiecare zi că, companiile chiar au nevoie de servicii juridice și că eu le pot fi de folos. Întrebările clienților, obiecțiile lor m-au făcut să fiu astăzi flexibilă și pregătită cu răspunsuri.

Ce schimbări au survenit în afacerea ta într-un an de activitate și consultanță?

Schimbările au fost și sunt diferite. Imaginea pe piață cu nume, logo, landing page, blog, creșterea numărului de clienți, creșterea recomandărilor și mărirea echipei Juris Prudentes.

De ce ai recomanda antreprenorilor din Moldova să apeleze la BRIDGE

Serviciile BRIDGE sunt unice pe piața din Republica Moldova și le recomand cu încredere antreprenorilor care își doresc creșterea afacerii, dar care sunt și pregătiți să muncească mult. Colaborarea cu echipa Bridge nu-ți aduce liniște și izbăvire de sarcini, dimpotrivă, te pune pe treabă la greu și, dacă nu ai voință și ambiție, „colivă” scrie pe tine și afacerea ta.  Este bine să începi sau cel puțin să încerci să faci totul singur în compania ta. Momentul când nu mai poți este diferit pentru fiecare. Și important este ca fiecare să trăiască acest moment. De altfel, nu va ști să aprecieze aportul consultanței BRIDGE.

Care este insight-ul tău personal (revelația ta), astăzi?

Nu am ajuns din întâmplare nici o etapă de până acum. Mă bucur să spun, convinsă, că nu regret nici un pas. Odată cu afacerea mea, cresc și eu. Orice ghiont incomod este pentru mine un motiv de a medita și a înțelege legătura cauză – efect. Savurez.

O nouă experiență de start-up reușit, cu rezultate remarcabile. E experiența Danielei, una dintre clienții BRIDGE, cei care, rând pe rând, vă vor împărtăși parcursul pe terenul business.

Între timp, dacă ești și tu proaspăt antreprenor sau ai deja o afacere, ți-am putea fi utili, înscrie-te la o consultație gratuită prin care vom identifica cum putem contribui calitativ la succesul tău! 

Distribuie prietenilor: