Este medic endocrinolog și nutriționist de specialitate, iar experiența sa de mai bine de 25 de ani și valorile medicale adunate în timp, au devenit baza afacerii NutrigenetiX pe care o dezvoltă tot în domeniul sănătății și care este mai mult o mână de ajutor pentru pacienți și dovada unei implicări sociale, decât o afacere în sine. NutrigenetiX se axează pe abordarea modernă a sănătății și soluționarea problemelor cauzate de alimentația incorectă, cu ajutorul metodelor unice și inovative practicate de dna Suveică.
Să dezvolți armonios și constant o asemenea nișă este și mai greu decât să faci afaceri clasice. Dna Suveică a descoperit abordarea potrivită, iar buna sa direcționare a fost posibilă în parteneriat cu BRIDGE. Evident, ne-am propus să desfășurăm subiectul în interviul ce urmează.
De ce NutrigenetiX? Care este semnificația desfășurată a denumii afacerii dvs. și ce misiune stă la baza ei?
Nutrigenetix – deoarece este o medicină personalizată, cu abordare holistică și comprehensivă și cu testarea metabolică-genetică a organismului, pentru ca apoi să-l suplinim cu acei nutrienți de care este nevoie, print-un plan nutrițional personalizat cu produse naturale și metode de tratament din medicina chineză.
Prin NutrigenetiX, deja de un an, ajut oamenii să-și cunoască mai bine organismul și, ulterior, să-i creeze condițiile pentru a funcționa mai eficient și mai corect.
În ce context ați decis să pășiți pe terenul antreprenoriatului? Presupunem că a fost mai mult o formă de extindere a misiunii de medic…
Am decis să pășesc în antreprenoriat după o activitate îndelungată în funcții publice, am ieșit din zona de confort și viața mea a devenit mult mai interesată. Nu a fost doar o extindere a profesiei de medic, dar o nouă abordare. Am studiat medicina chineză, medicina personalizată, holistică, comprehensivă, am studiat economie, management financiar, masterat în economie și juridică, dar și multe cursuri pentru antreprenori: Coaching, Branding personal, Curs de director, curs pe vânzări, de vorbă cu banii, dar și multe altele – on-line și offline pentru a începe o nouă activitate.
Recunosc că a trebuit să studiez mult, zilnic să citesc cărți pentru dezvoltare personală, cărți audio pe care le ascult când șofez, dar și multe Congrese, Conferințe, Seminare în diferite țări.
Care au fost cele mai mari provocări cărora a trebuit să le faceți față din momentul lansării afacerii?
Cea mai mare provocare pentru mine a fost și încă rămâne – vânzarea, nu pot vinde servicii, aici mai am de lucru.
Cum ați înțeles că aveți nevoie de implicarea companiei BRIDGE?
Am participat la multe traininguri și cursuri organizate de Evenda, Angry Business și CreativeAd. Astfel, am aflat detalii despre BRIDGE și despre serviciile pe care le prestează. Am înțeles că lansarea propriei afaceri este o adevărată provocare și că îi pot face față cel mai bine fiind ghidată de experți în domeniu. Am avut în special nevoie de ajutor în formarea și aplicarea strategiei de promovare.
La NutrigenetiX se lucrează prin metode mai diferite de celelalte centre din domeniu. Mă refer la testarea metabolică a organismului prin rădăcina firului de păr. Este o metodă relativ nouă, iar majoritatea oamenilor se uită sceptic la tot ce este nou. Așa că și tipul de comunicare trebuia gândit în detalii.
Ce așteptări ați avut de la această colaborare?
Am venit să mă informez despre construirea practică a unei afaceri, dar am primit mult peste așteptările mele. Am aflat multă informație nouă, interesantă pe care deja o implementez în afacerea mea și care aduce rezultate. Acum lucrăm la extinderea echipei.
Ce schimbări au survenit în afacerea dvs. ulterior?
Foarte multe, evident! Am atras atenția și la părțile mai puțin vizibile, dar foarte importante ale afacerii mele. Dar, cel mai important, este că am ieșit din zona de confort și am canalizat eforturile mele în direcția potrivită. Toate instrumentele de care am beneficiat sunt bine gândite și foarte utile – e un ecosistem orientat spre rezultate și funcționează cel mai bine doar când sunt implementate toate concomitent.
De ce ați recomanda antreprenorilor din Moldova să apeleze la BRIDGE?
E important ca antreprenorii să înțeleagă că, pentru a construi din start corect o afacere, fără a fi nevoie să dea în multe gropi și fără a cheltui banii în zadar, trebuie să aleagă cea mai sigură și productivă cale. Iar când ai ocazia să mergi la braț cu BRIDGE, o echipă care deja a contribuit direct la lansarea a sute de afaceri profitabile, nu mai e nevoie de alte argumente.
Care este insight-ul dvs. personal, ca antreprenor, după colaborarea cu BRIDGE?
Să am un scop și obiective bine determinate, să acționez prompt și bine gândit, iar, periodic, să evaluez activitatea generală a companiei și detaliile. Pentru a fi în pas cu noutățile și pentru instruirea continuă, cea mai bună soluție este BRIDGE, care vine cu cele mai proaspete și utile informații.
Ne-a bucurat enorm curiozitatea dnei Luminița Suveică și capacitatea sa de a implementa toate tehnicile și soluțiile propuse de BRIDGE. O majoritară parte a succesului este rezultatul muncii antreprenorului și dedicației sale. Dna medic e un exemplu demn de urmat. Cine sunt ceilalți antreprenori curajoși care și-au modelat afacerile alături de BRIDGE, aflați curând, în noi interviuri.
Între timp, dacă ești și tu proaspăt antreprenor sau ai deja o afacere, ți-am putea fi utili, înscrie-te la o consultație gratuită prin care vom identifica cum putem contribui calitativ la succesul tău!